Politica de anulare / retur a serviciilor

Făcând o achiziție  a serviciilor noastre educaționale, acceptați și sunteți de acord cu politicile noastre de anulare și de neprezentare ale Kids &Teens School și de orice termeni și condiții suplimentare care se pot aplica dvs.

Clientul care a achiziționat online produse / servicii comercializate pe site-uri specializate are dreptul de a denunța Contractul la Distanță în termen de 14 zile. Contractul la Distanță conform legii, reprezintă orice Contract încheiat între Kids&Teens School și Client fără prezență fizică simultană a celor două părți, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat Contractul, și care este supus unor cerințe de informare ale Clientului de către Kids&Teens School înainte de producerea efectelor Contractului încheiat.

Contractul încetează în urma rezilierii lui de către una din parți. Partea care reziliaza are obligația de a notifica cealaltă parte în scris cu privire la momentul la care doreste rezilierea, printr-o notificare de reziliere. Daca rezilierea survine înainte de data scadentă a tranșei atunci rezilierea se face imediat. Dacă rezilierea survine după data scadentă a tranșei de plată rezilierea nu va afecta scadența facturii și clientul are obligația de a achita suma înregistrată la plată.

În cazul în care cursantul nu mai poate participa la cursurile din mediul digital, iar abonamentul a fost achitat integral, suma achitată se consider credit pentru orice alt serviciu educational disponibil pe pagina web , acest credit nefiind returnabil si putandu-se utiliza in anul scolar in care clientul este inscris.

Contractul se poate achita în avans pe mai multe luni cu o reducere care poate varia între 3% pentru 3 luni, 4% pentru 4 luni, până la 10% pentru 10 luni sau contractul se poate achita lunar până la finalizarea anului școlar. Achitarea in avans intre 3 si 10 luni, se efectueaza în maxim 3 zile de la contractarea serviciilor.  În cazul în care un contract a fost achitat in avans intre 3 si 10 luni, cu reducerea aferenta, iar copilul nu mai poate participa la curs banii se returnează astfel: suma platita – (numarul sedintelor de curs efective din perioada scursa intre inscriere si momentul rezilierii X 60 lei/sedinta pentru limbile straine sau 65 lei/sedinta pentru robotica si informatica).

În cazul constatării unei plăți efectuate în mod eronat, suma de plată fiind mai mare decât suma abonamentului convenit în contract,  returnarea se va face într-un cont IBAN furnizat de către Client, fără a fi în sarcina prestatorului plata de comisioane necesare rambursării.